Recenzie: Still Alice-film

Apariţie: 2014
Gen: dramă
Regizor: Richard Glatzer, Wash Westmoreland
Vedete: Julianne Moore, Alec Baldwin, Kristen Stewart
Descriere: Un profesor de lingvistică și familia ei găsesc legăturile lor testate, atunci când ea este diagnosticat cu boala Alzheimer.
Notă pe imdb: 7,5
Recenzie: Still Alice mi-a atras atenţia acum câteva zile şi mi-am spus ca trebuie să mă uit la el, dar determinarea în sine a fost mică, până când aflu că este realizat după o carte, iar cartea va apărea în curând şi la noi. De obicei procesul este invers, citesc cartea şi în funcţie de ea văd filmul sau nu, dar de această dată, Still Alice mi s-a părut genul de film pe carte trebuie să îl văd înaitea cărţii. Why? Sincer, nu vă pot spune, a fost o alegere de moment şi imediat ce l-am început am fost captivată.
O să încerc să vă povestesc câte ceva despre el, fără să vă dau spoilere, deşi asta va fi puţin cam greu.  Este vorba despre Alice, o femeie realizată, cu o carieră promiţătoare şi cu o familie minunată şi iubitoare. Problema apare când Alice începe să uite diferite cuvinte sau unde se află, lucruri care în mod normal nu i se întâmplă, aşa că merge la consult, iar medicul îi dă vestea că are o formă rară de Alzheimer, care se manifestă la o vârstă timpurie. Ea încearcă prin diverse exerciţii şi teste să îşi păstreze amintirile cât mai vii, dar lumea începe să-i fugă printre degete.
Povestea acestui film cred că m-a atras cel mai mult, fiind vorba despre drumul pe care trebuie să-l parcurgă Alice, trecând prin toate 5 etape ale durerii: negare, furie, târguială, depresie şi acceptare. În film avem parte de câteva scene şocante cauzate de degradarea memoriei protagonistei. Still Alice este un film captivant şi interesant, care tratează o temă sensibilă, dar prea bine cunoscută.
Un alt lucru care mi-a plăcut la acest film este castingul, actorii au fost bine aleşi, după părerea mea *şi spun asta pentru că nu sunt o foarte mare cunoscătoare*, Alec Bldwin, care a înterpretat rolul soţului este printre preferaţii mei, expresiile lui şi reacţiile şi tot mi s-au părut foarte convingătoare şi acelaşi lucru pot să-l spun şi despre Julianne Moore (Alice). De obicei nu dau prea mare importanţă actorilor, dar pe aceştia i-am căutat imediat, curioasă fiind să văd în ce alte filme au jucat. Singura actriţă cunoscută mie a fost Kristen Stewart, care a reuşit să mă surprindă cu performanta ei din acest film. În secunda în care am văzut-o mi-am zis că o să strice tot filmul pentru că filme pe care le-am văzut până acum cu ea nu sunt tocmai cele mai grozave, dar în Still Alice, Kristen a jucat foarte bine şi rolul cred că i se mulează perfect pe personalitate şi în cele din urmă a adus un plus filmului.

Ultimul plus de care vă spun este soundtrackul, a fost unul plăcut şi relaxant, în ton cu tema filmului şi se auzea încet pe fundal, uneori abia sesizabil, îl ascult chiar şi acum, scriind această recenzie.
Vă recomand filml cu drag, dar să vă asiguraţi că aveţi starea de spirit necesară pentru un film de genul, necesită o oarecare rabdare şi atenţie. Vizionări plăcute în continuare!

Recenzie: TFB #1 bandă desenată

Nume: TFB- Tinereţe Fără Bătrâneţe
Scenariu: Marian Coman
Desen: Bogdan Chelaru
Culoare: Daniel Rosa Duran
Editor: Mihai Ionaşcu
Număr de pagini: 32
Numarul total de numere: 6 (din care numai 2 sunt apărute)

    Acestă bandă desenată este o adaptare a basmului lui Ispirescu, doar că Făt Frumos nu mai este acelaşi pe care îl cunoşteam noi, de această dată are părul albastru şi călătoreşte pe o motocicletă zburătoare în căutarea unui leac.
    TFB este o distopie, iar lumea care ni se prezintă este măcinată de o boală îngrozitoare, care împiedică aducerea pe lume a copiilor umani. Prin urmare regele Setru şi regina Laura nu pot avea un moştenitor, până când într-o zi apelează la ajutorul unui tehnomag. Aceşti tehnomagi sunt rari şi un fel de vraci ai vremurilor trecute, numai că se ocupă mai mult cu tehnologia.
    Pe lângă tehnomagi, în această bandă desenată întâlnim monştri sau mai bine zis mutanţi şi nave spaţiale *clar o distopie*.
    În TFB întâlnim şi un personaj secundar foarte simpatic şi anume Panza. Panza este o navetă spaţiala *or something* care trebuie să aibă grijă pe Făt Frmos, cunoscut sub numele de Amatheus. Panza are rolul de a ţine speranţa şi poveştile în viaţă pentru că aparent lipsa acestora a dus la îmbolnăvirea lumii. Micul povestitor îi spune în fiecare zi lui Amatheus câte o nouă poveste şi il ţine departe de probleme, până într-o zi când prinţul se hotărăşte să plece în căutarea unui leac...

    Desenele mi s-au părut incredibil de reale şi bine realizate, chipurile personajelor fiind bine conturate, în amănunt până la cea mai fină trăsătură, la fel şi în cazul monştrilor, acest lucru dându-le o înfăţişare mult mai reală. Mi-au plăcut şi culorile folosite şi tot ce ţine de desen şi de scenariu. Este prima bandă desenată românească pe care o citesc şi pot să spun că nu m-a dezamăgit deloc, e foarte bine realizată!
    De asemeni, îmi place şi mi se pare foarte intresantă aceasă idee de a adapta un basm arhicunoscut pentru că în timp ce citeam simţeam familiaritatea poveştii, dar în acelaşi timp şi nota persistentă de noutate. *Awesome* Abia aştept să citesc şi numărul următor şi am de gând să încerc şi HAC (Harap Alb continuă), bandă desenată realizată în acelaşi stil.
Happy reading!

Recenzie: Diamantul de la miezul nopții ~ Sarah J. Maas

Nume: „Diamantul de la miezul nopții”
Autor: Sarah J Maas
Anul apariției: 2014
Număr de pagini: 576
Traducător: Cristina Barbu
Notă: 5/5
Descriere: 
Doi bărbaţi o iubesc. O lume întreagă se teme de ea. Dar numai ea poate să salveze lumea. Celaena Sardothien, asasină, este arma cea mai ucigătoare a Regelui din Adarlan. Ea trebuie să-şi câştige libertatea prin sângele duşmanilor ei - dar nu suportă să ucidă pentru rege. Iar cu fiecare moarte pe care Celaena o înscenează, cu fiecare minciună pe care o rosteşte îi pune în pericol pe cei pe care îi iubeşte. Atrasă de cei doi protectori ai ei, un căpitan şi un prinţ, şi luptând împotriva unor forţe întunecate mult mai puternice decât regele însuşi, Celaena trebuie să se hotărască pentru ce să se zbată: libertatea ei, inima ei ori destinul regatului...

Recenzie: Timp de multa vreme pasiunea mea pentru carțile fantasy a fost cam amorțita, până să îmi amintesc de existența acestui volum. Știind ca „Tronul de cleștar” m-a cucerit pur şi simplu, am hotărât să îmi iau această carte și să-i dau genului fantasy încă o șansă și aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în materie de cărți.

Am savurat „Diamantul de la miezul nopții” cu fiecare pagină citită, fiind o lectură încântătoare, plină de mister, suspans, adrenalină și acțiune, dar și romantism în stilul specific Celaenei. Fiecare pagină a fost un deliciu și vă spun că se merită citită.

Un lucru pe care l-am observat imediat în acest volum şi m-a încântat peste măsură este faptul că în acest volum sunt amintite și întâmplări petrecute în volumul anterior, acest lucru ajutându-mă enorm de mult să-mi amintesc ce s-a mai întâmplat în „Tronul de cleștar” și să fac o conexiune între cele două volume, pentru mine acțiune primului volum fiind foarte vagă din cauza faptului că am citit-o acum mai mult timp.

După competiția ce a avut loc în primul volum între marii asasini ai regatului, Celaena Sardothien ajunge Campionul regelui si odată cu acest titlu devine marele as din mânecă al acestuia, campiona trebuind să omoare orice nesupus al regelui. „Înainte era moartea. Acum e de neoprit”.

-Dacă intri arătând de parcă ai vrea sa înjunghii pe cineva, spuse Celaena încet, lipindu-şi cotul de al lui, atunci sigur vor şti că ceva nu este în regulă. Şi, din nou, nu îi spune lui nimic. Lasă vorbitul şi farmecul pe seama mea. 

Chaol ridica din sprâncene.

-Deci eu sunt aici doar de decor.

-Zi mersi că te consider un accesoriu potrivit.

În acest volum descoperim o alta latură a asasinei, în „Tronul de cleștar” Sarah J. Maas insistând mai mult pe laturile ei feminine, umane. Atunci am făcut cunoștință cu o tânără

pasionată de lectură, pentru care cunoașterea înseamnă putere, chiar dacă ea este cunoscută pentru abilitățile sale în luptă. Am cunoscut o Celaena înnebunita după mâncare și torturi din ciocolată, după rochii extravagante și pălării frumoase, am cunoscut partea mai feminină a asasinei, astfel nici nu am avut habar ce vom întâlni în al doilea volum. În „Diamantul de la miezul nopții” Celaena, mai presus de femeia din ea, este o asasină în adevăratul sens al cuvântului. Tânăra protagonistă devine o adevărata spintecătoare, brutală şi nemiloasă, omorându-i pe toţi cei care-i stau în cale, mai ales dacă în joc se află viaţa unei persoane iubite. Cele doua feţe ale asasinei devin din ce în ce mai interesante pe parcursul lecturii pentru că la fiecare pas avem parte de noi intrigi ce reprezintă o adevărată provocare pentru Celaena. 

Ca să scape de moarte, devenise moartea.

De-a lungul acestui roman am observat că pe lângă construcţia detaliată a personajului principal, avem parte şi de personaje secundare detaliate foarte amănunţit, fiind complexe şi interesante. Astfel de personaje sunt prinţul Dorian şi comandantul gărzii regale, Chaol, care reprezintă un adevărat sprijin pentru asasina, dar şi o piedică în îndeplinirea scopului ei, cei trei fiind implicaţi într-un triunghi amoros. Alte personaje secundare bine detaliate şi cu un rol importan sunt prinţesa Nehemia, singura prietena a Celaenei de la palat şi singura persoana care o înţelege şi vrea să o ajute pe asasina. De partea opusa îl avem pe Acrher, care îl loc să o ajute, îi pune piedică la orice pas. 

După cum spuneam, avem parte şi de un triunghi amoros, însă nu este acel gen de triunghi exasperant care te face să izbeşti cartea de toţi pereţii, ba din contră, Sarah reuşeşte să contureze această relaţie dintre personaje într-un stil armonios şi natural. Dacă în volumul trecut am avut parte de cuplul Celaen şi Dorian, de această dată Chaol este fericitul norocos, spre marea mea bucruie, iar Dorian nu intervine in relaţia lor, lăsând lucrurile sa curgă de la sine (good job, Dorian).

-Te conduc în camera ta. 

Ea ridică privirea. 

- Credeam că acum nu mai este nevoie să fiu escortată peste tot. 

-Nu e nevoie, spuse el, îndreptându-se spre uşă. Dar este ceea ce obişnuiesc să facă prietenii. 

-L-ai conduce pe Dorian în camera lui? Celaena îşi flutură genele, mergând spre uşă în timp ce el o deschise pentru ea. Sau este un privilegiu de care beneficiază doar prietenele tale domniţe?îl tachină ea. 

-Dacă aş avea prietene domniţe, cu siguranţă aş extinde oferta. Dar nu sunt sigur dacă tu te încadrezi la domniţe, totuţi.

Singurul posibil minus al acestei cărţi este numarul mai mare de personaje, dar este un detaliu mult prea neînsemnat, aşa că eu va zic să puneţi mâna pe carte şi să o citiţi imediat. Nu veţi fi dezamăgiţi! Happy reading!

Recenzie: Experiment (Divergent #3) ~ Veronica Roth

Nume: Experimet
Nume serie: Divergent
Autor: Veronica Roth
Editura: Leda
Numar de pagini: 481
Descriere:
Societatea impartita pe factiuni in care Tris Prior credea candva a fost distrusa – spulberata de violenta, conflicte si tradari. Astfel ca atunci cand i se ofera sansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregatita. Poate ca, in afara orasului, ea si Tobias vor putea duce o viata noua, lipsita de minciuni, loialitati puse sub semnul intrebarii si amintiri dureroase.
Insa noua realitate a lui Tris e si mai periculoasa decat cea pe care a lasat-o in urma. Vechile descoperiri devin imediat de neinteles. Adevarurile noi si explozive schimba inimile celor pe care ea ii iubeste. Si, o data in plus, Tris trebuie sa lupte pentru a intelege complexitatea naturii umane – si pe ea insasi –, fiind in acelasi timp nevoita sa faca fata unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu si iubire.
Narat dintr-o perspectiva duala captivanta, Experiment conduce seria Divergent catre un final tulburator, dezvaluind secretele lumii distopice care a captivat milioane de cititori.

Recenzie: Fascinant, captivant si dinamic, volumul trei al seriei Divergent s-a ridicat deasupra asteptarilor si temerilor mele, initial pornit lecturarea cu un singur gand si anume ca nu-mi va placea absolut deloc si totusi am citit-o pentru ca nu voiam sa las aceasta serie neterminata, stiind cat de drag mi-a fost primul volum si poate nu se ridica la nivelul lui, asa cum nici Insurgent nu a facut-o, dar lasand comparatiile la o parte, s-a meritat.
   "Experiment" de Veronica Roth a fost o lectura usoara, atat din punct de vedere al scrisului, cat si al actiunii care a fost plina de dinamism. In acest volum cred ca gasim cele mai multe acte de razvratire impotriva a tot ceea ce inseamna guvern si stapanire superioara, dar si acte de eroism. A fost un volum plin de situatii limita, din care personajele au iesit derutate, cu o multime de intrebari, dar si cu o noua dorinta de a-si salva prietenii. 

   Tris se schimba mult pe  parcursul acestui volum, realizeaza ceea ce este important pentru ea si pentru cei din jur si aplica un foarte bun sfat primit de la mama ei. In "Experiment" nu mai intalnim aceeasi fata prostuta si gata sa riste fara a lua in calcul toate posibilitatile posibile, dar si daca situatia merita sacrificiul ei. Tris se schimba si cumva ramane acceasi, este inca incapatanata si dornica de aventura. In ceea ce-l priveste pe Tobias trebuie sa spun ca in acest volum il gasim plin de indoiala, o indoiala care o puteam observa vag la ele si in volumele anterioare, dar acum iese la suprafata si il macina brutal, facandu-l sa ia decizii nesabuite, lucru care va avea sa zdruncine relatia celor doi pentru o scurta perioada de timp si aici iese la iveala maturitatea de care dau dovada personajele si observam usor cat s-au schimbat fata de primul volum.

Imediat după moartea mamei, m-am ţinut strâns de Divergenţa mea, de parcă ar fi fost un colac de salvare. Aveam nevoie de acel cuvânt pentru a-mi spune cine eram când în jurul meu totul se prăbuşea. Dar acum mă întreb dacă îmi mai trebuie, dacă noi vom mai avea vreodată cu adevărat nevoie de aceste cuvinte. „Neînfricat”, „Erudit”, „Divergent”, „Loial”, sau dacă putem să fim doar prieteni sau iubiţi sau fraţi, definiţi de alegerile pe care le facem şi de iubirea şi loialitatea care ne leagă.

    Cat despre relatia celor doi...avem parte de mult mai putine contacte intre ei, accentul punandu-se pe trairi interioare la nivel de individ si nu de cuplu, insa momentele de care avem parte sunt intense si uneori tensionate. Aceste momente vin ca o pauza la toata actiunea de care avem parte si sunt binevenite, "aerisindu-ne" cate putin. Faptul ca s-a pus accent pe fiecare in parte mi-a placut foarte mult pentru ca am avut ocazia sa-i inteleg mai bine si sa-mi dau seama ce i-a determinat sa ia unele decizii. De asemeni am putut sa vad foarte clar schimbarile si diferentele fata de primul volum la nivel de individ.
   In concluzie, acest volum mult mediatizat si criticat nu a fost de speriat, ba chiar a fost o lectura placuta si usoara si m-am bucurat enorm pentru ca am avut ocazia sa inchei aceasta serie. Mie personal, acest ultim volum mi s-a parut mai bun din punct de vedere al constructiei si al actiunii decat Insurgent, ceea ce este un plus, zic eu.

Va urez lectura placuta in continuare!

Recenzie: Maestrul si Margareta ~ Mihail Bulgakov

Titlul: Maestrul si Margareta
Autorul: Mihail Bulgakov
Editura: Litera
Numar de pagini: 494
Pareri:
  „Diabolică păpușă rusească, cu numeroase fațete care se îmbină perfect, Maestrul și Margareta nu încetează să-i sfideze și să-i încânte pe critici. […] Deschideți prima păpușă și vă veți trezi cu 2 000 de ani în urmă, din Moscova la Ierusalim.” (Serghei Ermolinski, prefață la prima traducere în limba franceză a romanului, 1968)
  „Bulgakov se alătură tradiției literare celei mai profunde a țării sale, vânei aceleia mesianice pe care o găsim în anumite personaje ale lui Gogol și Dostoievski și în acel «nebun întru Domnul» care este protagonistul aproape inevitabil al oricărei mari melodrame rusești.” (Eugenio Montale, cronică la prima traducere în limba italiană a romanului, 1967)
  „O operă clasică a literaturii secolului al XX-lea.” (The New York Times Book Review)
  „Este romanul meu preferat – cea mai fantastică explozie de imaginație, nebunie, satiră, umor și căldură omenească.” (Daniel Radcliffe, protagonistul seriei Harry Potter)

Recenzie: O lectura complexa si fascinanta, "Maestrul si Margareta" este genul de roman la care te gandesti multi timp dupa ce ai inchis cartea. 

O sa incep prin a spune ca acest roman nu este asa cum spun multi,si anume greoi si de neinteles, ba din contra, acest roman se parcurge destul de usor ca scriitura, desi ai nevoie de putin timp de asimilare a informatiilor, mai ales in prima parte a romanului, unde actiunea este putin mai incalcita si ulterior putin derutanta. Si, de asemeni, romanul lui Bulgakov nu este de neinteles. Dupa cum spuneam prima parte este putin mai dificila, dar cu rabdare, cand veti ajunge le partea a doua veti fi "luminati" si restul lecturii va merge lin.

Nu pot vorbi despre acest roman prea mult fara a va da spoilere deoarece Bulgakov, spre deosebire de alti autori ce plictisesc prin detalii, incepe sa vorbeasca despre tema romanului chiar din primele pagini, lasandu-ne foarte putin timp la dispozitie pentru acomodare, lucru care pe mine m-a "propulsat" spre lecturarea mai rapida si plina de interes a romanului si pot spune ca cele 494 de pagini nu mi-au adus nicio piedica in aceasta privinta. 

Şi ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul văduvit de umbre? Căci umbrele vin de la lucruri şi oameni.

Spre deosebire de alte romane clasice, "Maestrul si Margareta" m-a surprins prin lipsa paragrafelor lungi de descriere plictisitoare, care sunt marea mea boala. Citesc destul de

putine carti clasice tocmai din aceasta cauza si am fost foarte surprinsa sa vad existenta acestui roman "minune", astfel ca mi-a intrat imediat in gratii. Teoria mea legata de "minune" este ca din cauza faptului ca Bulgakov si-a ars initial manuscrisul si a trebuit sa rescrie din memorie intregul roman, avem aceste pasaje descriptive lipsa sau prea putin accentuate. Dupa ce am aflat cate ceva despre autor mi-a fost ceva mai usor sa inteleg anumite lucruri din povestire, lucru pe care l-am gasit fascinant, asa ca va recomand ca inainte de lectura sau dupa, cum doriti, sa cititi cate ceva despre autor. Se merita!

Alt lucru pe care l-am gasit interesant in acest roman este alternarea dintre doua planuri, Moscova din 1930 si Ierusalimul lui Iisus si a lui Pilat din Pont, doua planuri aparent fara nicio legatura, dar din nou, in a doua parte a romanului veti descoperi frumoasa legatura dintre cele doua, asa ca nu va pierdeti rabdarea, caci cu Bulgakov lucrurile bune vin la sfarsit.

– Dostoievski a murit, spuse cetăţeanca, dar parcă nu prea sigură pe ea.
– Protestez ! strigă cu înflăcărare Behemoth. Dostoievski e nemuritor !

Dupa cum ati observat din cele spune de mine, sau poate chiar din carte, daca ati citit romanul, prima si a doua parte difera destul de mult ca si constructie. Prima parte a romanului este menita sa-ti ofere cat mai multa informatie, astfel incat sa ai  mie de intrebari si sa ajungi in cea de-a doua parte derutat si "flamand" dupa descalcirea itelor, astfel ce-a dea doua parte este construita mai lejer si ne aduce plusuri de informatii care ne ajuta la descalcirea primei parti. Poate vi se pare complicat ce spun, dar nu e pentru ca totul se intampla involuntar, tu citesti, iar creierul tau asimileaza si leaga informatia.

Pentru ca mai mult de atat nu va pot spune fara a va da spoilere nedorite, va recomand sa cititi cartea si promit ca nu o sa va para rau, va fi un plus mare la lista voastra de lectura si poate peste ani va veti mandri cu asta, eu sunt sigura ca asa voi face. Si ca un sfat pentru voi, daca de multe ori sunteti descurajati de numarul mare de personaje, va recomand sa luati o foaie si un pix si notati-le, dupa asta totul va fi simplu si usor.

Lectura placuta in continuare si astept sa vad ce mai cititi voi zilele astea! 

Recenzie: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii

Titlu: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii
Autor: Mark Haddon
Editura: Trei
Nota: 5 din 5
Descriere: Christopher, un băiat de 15 ani, suferă de sindromul Asperger, o formă de autism. Are o memorie fotografică. Înţelege matematica. Înţelege ştiinţa. Ceea ce nu poate înţelege el sunt oamenii.
Când îl găseşte pe Wellington, câinele vecinului său, zăcând mort pe o peluză din apropiere, se decide să pornească în căutarea asasinului şi să scrie un roman poliţist despre aceasta. În incursiunea sa va descoperi însă alte mistere ce pot face ca întreaga lume din jurul său să se prăbuşească.
Apărut în Anglia, romanul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii s-a bucurat de un enorm succes, devenind un bestseller absolut în majoritatea ţărilor în care a fost publicat şi fiind recompensat cu 17 premii literare, printre care Whitbread Award şi Los Angeles Times Book Prize.

Recenzie: O lectura captivanta, intensa, diferita, ciudata, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii m-a fascinat. Mark Haddon ne prezinta viata unui baiat in varsta de 15 ani, Christopher, a carui normalitate difera de a tuturor celorlalti din cauza bolii sale, sindromul Asperger.

   Personal, m-am intrebat de foarte multe ori ce este aceasta normalitate, dupa cum o definim noi, oamenii si nu am ajuns niciodata la un raspuns concret pentru ca in cele din urma, ce este normal astazi, maine poate sa devina anormal, insa pentru Christopher tot ce tine de oameni este anormal, nu intelege ce se intampla, pentru el nimic din ce fac oamenii nu are un sens anume si asta pentru ca acestui baiat de 15 ani viata ii este definita de logica, ordonare si stabilitate. 

"Domnul Jeavons a spus că-mi place matematica fiindcă este lipsită de pericole. A spus că-mi place matematica fiindcă presupune rezolvarea unor probleme, iar aceste probleme sunt dificile și interesante, dar în final ajungi la un răspuns simplu. Ce voia el să spună era că matematica nu este ca viața, fiindcă în viață nu există răspunsuri simple în final."

   Dupa ce am terminat de citit aceasta carte am realizat un lucru important, titlul este foarte potrivit, este lung, detaliat si deloc miserios deoarece este vorba de un baiat obsedat de ordine. Dezvaluindu-ne intamplarea lui Christopher dintr-o seara, titlul romanului ne dezvaluie in acelasi timp si intriga acestuia si anume seara in care baiatul in gaseste pe Wellington, cainele unei vecine, mort si iubind foarte mult animalele hotaraste sa investigheze aceasta crima, fiind determinat sa descopere criminalul si in acelasi timp sa scrie o carte despre aceasta intamplare. 

   Christopher nu numai ca ne relateaza investigatiile sale dar ne si introduce incet incet in viata unui copil cu sindromul Asperger, ne detaliaza lucrurile care ii plac si care nu-i plac, ne descriere buimaceala lui si lipsa de intelegere fata de sentimentele omenesti, el nu pricepe sentimentele, nu le intelege si nu le vede rostul. Christopher traieste intr-o lume a logii si a ordinii, unde lucrurile asa numit profunde nu isi au locul, singur ghinion pe care il are Christopher este ca se afla intr-o lume in care tocmai pe aceasta profunzime se pune accentul, iar oamenii nu ii inteleg temerile si nelinistele. De-a lungul romanului, incercand sa descopere misterul ce se invarte in jurul mortii lui Wellington, baiatul descopera un alt mister, unul cu un caracter mult mai personal pentru el, un mister ce va schimba cursul lucrurilor si ii va zhudui viata prea bine stiuta de el pana atunci.

"Când merg cu autobuzul la şcoală mă uit la maşinile care trec pe lângă noi şi le reţin culorile. 3 maşini roşii la rând înseamnă că va fi o Zi Destul de Bună. 4 maşini roşii înseamnă că va fi o Zi Bună. 5 maşini roşii înseamnă că va fi oZi Foarte Bună. Iar 4 maşini galbene la rând înseamnă că va fi o Zi Neagră, adică o zi în care nu vorbesc cu nimeni şi nu mănânc la prânz nimic şi Nu-mi Asum Riscuri, fiindcă galbenul e culoarea cremei de ouă, a liniilor duble galbene şi a frigurilor galbene, care e o boală mortală. Dar dacă văd 3 maşini roşii la rând sau 4 maşini roşii la rând sau 5 maşini roşii la rând, mă simt în siguranţă şi este o zi bună pentru un proiect."

Mark Haddon este un scriitor desavarsit si afirm acest lucru deoarece am fost surprinsa sa observ ca nu a avut nici cea mai mica scapare "adulticeasca" in intregul roman. Nicio secunda nu ai fi putut spune ca aceasta carte este scrisa de un adult si nu chiar de Christopher, un baiat de 15 ani, bolnav de sindromul Asperger. De asemeni, am fost fascinata de acest stil de scriere inca de la primele pagini, actiunea curge frumos, lin si simplu, atragandu-te sa citesti mai mult. E atat de usor de citit si in acelasi timp iti creeaza o placere deosebita sa dai pagina incat nici nu realizezi ca ai ajuns la sfarsitul ei. 

   Induiosator, sensibil si special, romanul "O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii" e menit sa atinga suflete si sa dezvaluie cititorului o altfel de normalitate, prezentata prin ochii unui copil diferit, in varsta de 15 ani, cu sindromul Asperger, Christopher. 

Recenzie: Malad~Alexandru Voicescu

Titlu: Malad
Autor: Alexandru Voicescu
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2015
Nr. pagini: 224
Descriere:
În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveţia, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legătura dintre ei doi, devine implicat în acţiunile unui grup de artişti underground dintr-o reţeacosmopolită, grup care duce la extrem învăţăturile mentorului lor. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viaţa normală şi aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le ştia despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.
În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, ştiinţa cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenţa obiectivă se dovedeşte doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc şi mai improbabil de conştientizat, unde moartea şi decadenţa sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă.


Recenzie: Incep aceasta recenzie prin a spune ca Malad este mai mult decat pare a fi la prima vedere, la prima citire a descrierii sau la lecturarea primelor pagini. Am inceput aceasta carte cu gandul preconceput ca este doar un simplu thriller, dar Malad nu e nici pe departe simpla.  Dupa ce am meditat putin asupra cartii am ajuns la concluzia ca autorul ilustreaza de fapt un drum spre sine, spre cele mai ascunse colturi ale fiintei umane, tema destul de greu de abordat, avand in vedere faptul ca nimeni nu poate sti ce se gaseste la capatul drumului. Pe parcursul cartii am reusit cumva sa ma confund in anumite momente cu personajul principal si nu stiu daca e neaparat din cauza faptului ca la un anumit nivel ma aseman cu el, ci datorita modului in care autorul cntureaza lumea din jurul lui si cum contureaza sentimentele, incat te simti ca si cum ar fi ale tale si ai sti lumea lui Andrei de parca ai fi trecut chiar tu prin ea, lucru are m-a surprins intr-un mod foarte placut pentru ca pana acum nu am reusit sa empatizez la acest nivel cu niciun protagonist de gen masculin.
Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la o astfel de profunzime din partea acestei carti, dar Alexandru Voicescu ne introduce incet si sigur in miezul problemei, astfel ajungi surprins la jumatatea cartii, fara sa stii nimic, dar cu o multime de intrebari.
Ce am observat pe parcursul cartii a fost ca autorul a creat o adevarata arta prin insusi modul in care este scrisa Malad, Alexandru Voicescu stie cu exactitate cand sa incetineasca si sa ne induca o stare de calm si de liniste interioara si cand sa accelereze actiunea si sa ne scoata brusc din starea noastra, creandu-ne in schimb una tumultuasa, care  sa se muleze perfect pe starile si trairile protagonistului. Cred ca aceasta arta se datoreaza si experientei indelungate de editor pentru ca nu se resimt pe parcursul romanului acele stangacii pe care le intalnesc adesea in romanele de debut.
As putea sa va spun mai multe despre Malad, dar nu poti intra cu adevarat in esenta acestei carti fara sa dai spoilere. Dupa cum spuneam, eu am perceput aceasta carte ca un drum spre sine, o retrospectiva, dar pentru fiecare din voi poate insemna altceva. Eu va recomand insistent sa cititi aceasta carte (pe care o puteti castiga si la concursul organizat de acest blog) si va doresc o lectura placuta!

Citate(in ordine aleatorie):
"Am fost Helena și Maria Magdalena și Beatrice și Juliette și Kamala, o femeie părăsită de propria identitate, dar trăind viețile a o mie de alte femei de dinaintea ei."

"Totul s-a rotit în jurul meu, înghițindu-mă. Eram acum piatra care suporta în soliditatea ei greutatea turnului, eram tencuiala lăsată dinadins scorojită de către restauratori, eram suportul de metal rece al portativului, eram chiar și Du Pont, văzând prin ochii lui perplecși dispariția mea subită. Eram înăuntrul lucrurilor, cu o mie de senzori activați în fiecare fibră a corpului meu, simțind toată arhitectura castelului, trecând mai departe, în miezul orașului, în miezul suburbiilor ce înconjoară orașul, în miezul câmpurilor care mărginesc șoselele nordului, în miezul fiecărei longitudini și latitudini, ca o hartă Bing întinsă la infinit, și pe plus, și pe minus."

"Uităm ușor, pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care ne dor foarte tare și care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăți. Care altfel ne-ar distruge într-o clipă, fără să fim pregătiți. De aceea îmi place mie să dorm. În somn poți să te recompui pe tine, cel spart, dar fără să te deranjeze când te trezești și ai uitat ce ai făcut din tine."

"Era un desen improbabil de executat, însă rezultatul nu avea nimic kitschos, nelalocul lui, ci armonios, cursiv."

Din aceeasi categorie: Ultimul avanpost de Lavinia Calina

Recenzie: Stolen: A letter to my captor ~ Lucy Christopher

Titlu: Stolen: A letter to my captor
Autor: Lucy Christopher
Anul aparitiei: 2009
Pagini: 301
Descriere: It happened like this. I was stolen from an airport. Taken from everything I knew, everything I was used to. Taken to sand and heat, dirt and danger. And he expected me to love him.
This is my story.
A letter from nowhere. 

Sixteen year old Gemma is kidnapped from Bangkok airport and taken to the Australian Outback. This wild and desolate landscape becomes almost a character in the book, so vividly is it described. Ty, her captor, is no stereotype. He is young, fit and completely gorgeous. This new life in the wilderness has been years in the planning. He loves only her, wants only her. Under the hot glare of the Australian sun, cut off from the world outside, can the force of his love make Gemma love him back? 

The story takes the form of a letter, written by Gemma to Ty, reflecting on those strange and disturbing months in the outback. Months when the lines between love and obsession, and love and dependency, blur until they don't exist - almost.

Recenzie:
Pentru ca Stolen a devenit foarte usor o carte speciala pentru mine voi incerca si eu sa fac o recenzie mai speciala pentru ea. Cartea este scrisa sub forma unei scrisori scrise de Gemma catre Ty, rapitorul ei, iar eu voi incerca sa fac recenzia sub forma unei scrisori adresate cartii. Si inainte sa incep vreau sa-i multumesc lui Krisz pentru ca datorita ei am "cunoscut" aceasta carte minunata si  vreau sa va spun ca aceasta carte nu este pentru toata lumea. Stolen este o carte scrisa pentru suflete, nu pentru minte, nu pentru partea rationala din voi, ci pentru partea care se lasa prada sentimentelor, care poate simpatiza o persoana chiar daca a facut un lucru rau pentru ca in adancul sufletului fiecare avem demonii nostri. 

Stolen: a letter to my captor
Recenzie: o scrisoare catre o carte

Draga carte, 
Eu te-am vazut inainte sa ma vezi tu, dar nu am incercat sa te rapesc, desi acum imi vine sa te fur din mainile tuturor doar ca se te am numai pentru mine. Tu, in schimb, ai fost nedreapta si ai furat o parte din sufletul meu, dar nu ma supar pentru ca mi-ai oferit o poveste unica pe care nu o voi uita prea curand, poate chiar niciodata. 
Mi-ai oferit efectiv numai doua personaje: Gemma si Ty, asa ca in mod inevitabil am ajuns sa le iubesc pe amandoua. Si au fost momente in care m-am urat pentru asta, pentru ca m-am lasat atat de usor influentata, cand in mod normal ar fi trebuit sa-l uras pe Ty. Vezi ce-mi faci, draga carte?
Te iubesc si te urasc in acelasi timp, asa cum Gem il ura si il iubea pe Ty in acelasi timp, pentru ca dincolo de faptul ca mi-ai oferit o poveste atat de trista care a sapat adanc in inima mea, mi-ai oferit si o poveste incredibil de frumoasa, reala, unica si minunata. Te iubesc pentru ca ma faci nici sa nu stiu ce mai simt, pentru ca nu mai conteaza ce spune restul lumii, pentru mine esti speciala, pentru ca esti tu. 

Draga Ty,

Esti un personaj incredibil de complicat, in unele momente credeam ca te inteleg, in altele ma indepartai atat de mult incat nu stiam ce sa mai cred. Stiu ca toti avem proprii demoni, dar demonii tai ma speriau uneori, ma temeam ca o sa plesnesti si te vei lasa cuprin de manie. Alteori credeam ca esti cea mai minunata persona de pe lume, cu blandetea ta, cu rabdarea de care ai dat dovata, de faptul ca vorbeai bland chiar si cu plantele, ba chiar ai reusit sa imblanzesti un animal salbatic. Felul in care vorbeai cu camila m-a facut sa te iubesc si mai mult "We're getting there. Baby steps." cum sa nu te iubeasca pana si camila cand ii spui astfel de cuvinte cu o voce blanda si rabdatoare. Cum?

It's hard to hate someone once you understand them.

Dar Ty, eu nu-ti gasesc nicio scuza, ce ai facut a fost gresit si rau si nu stiu ce a fost in capul tau si au fost momente pentru care m-am urat pentru ca-mi doream ca Gem sa treaca peste rapire, sa uite ca TU ai rapit-o si sa duceti o viata fericita numai voi doi in salbaticie.
Ty, nu te pot salva asa cum iti doresti tu sa fii salvat. Imi pare rau!

Draga Gemma,
Te-am iubit din prima clipa pentru ca mi-am dat imediat seama ca esti o fata puternica si incapatanata care nu renunta usor. 
Nu m-ai dezamagit! Ai luptat mereu, chiar daca nu mai aveai speranta, chiar daca erai in mijlocul pustiului, tot te-ai luptat.
Ma bucur ca ai reusit mereu sa-ti dai seama de diferenta dintre bine si rau, dintre corect si gresit, dar poate Ty era undeva la mijloc, poate tu trebuia sa-l salvezi si au fost momente in care tipam din rasputeri sa renunti pentru o clipa la lupta si sa-l intelegi pe Ty, sa-l ajuti, sa-l faci sa inteleaga, dar nu mai auzit, erai prea incapatanata. Dar nu-i nimic, pentru ca exact acesta este motivul pentru care te iubesc: te-ai pastrat puternica si nu ti-a pasat de ce sentimente incepeau sa incolteasca in inima ta, pur si simplu ai luptat in continuare.
Gem, esti un exemplu pentru mine, pentru toate fetele, pentru toata lumea pentru ca m-ai invatat ca nu conteaza in ce situatie te afli, nu conteaza ca nu ti-a mai ramas decat doua fire de speranta, trebuie sa te agati de acele doua fire si sa lupti in continuare. 
Dar Gem, acele ultime doua cuvinte ale tale, cuvintele cu care ai terminat cartea "Good-bye, Ty" mi-au frant inima pentru ca atunci am realizat ca nu se va mai intampla nimic intre tine si Ty, nu va mai exista o continuare, mi-am dat seama ca totul se termina acolo cu acele ultime doua cuvinte, iar asta mi-a frant inima, Gem. Tu mi-ai frant inima, dar nu-i nimic, astazi te iert.

Draga Lucy Christopher,
Te-ai jucat cu mintea mea ca si cum as fi fost o marioneta in mainile tale, m-ai impins cu puterea scrisului tau sa-l simpatizez pe Ty, sa-mi doresc ca totul sa fie bine pentru el, m-ai facut sa consider unele din deciziile lui Gem gresite chiar daca stiam ca sunt corecte. Te-ai jucat cu mintea mea si m-ai dus exact in directia in carte ai vrut, ca mai apoi, la sfarsitul cartii, sa ma distrugi. Mi-ai dat chiar si Sindromul Stockhollm (pentru cei care nu stiu acest sindrom il au cei rapiti care-si simpatizeaza rapitorii). si m-ai facut sa-ti iubesc cartea ce mi-a furat inima si m-ai facut sa-l iubesc pe Ty, cel care mi-a rapit prietena, caci da, ai faut totul atat de real incat am ajuns sa o consider pe Gem prietena mea.
Nu am intalnit prea multi autori care sa reuseasca un astfel de lucu si drept sa-ti spun, uneori, sa fii marioneta unui scriitor se simte incredibil de bine si adevarat.
Multumesc pentru aceasta carte uimitoare si abia astept sa-ti citesc si restul cartilor!
Ne vom intalni si in alta lume, cu alti rapitori, cu alte fere rapite, dar cu aceeasi inima furata.

Cioburi de stele ~ Amie Kaufman, Meagan Spooner

Titlu: Cioburi de stele

Trilogia: Constelatii

Autori: Amie Kaufman,

              Meagan Spooner

Traducere: Luminita Gavrila
Numar pagini: 480
Editura: Trei
Data aparitiei: 2014

Descriere: Icarus e o uriaşă navă spaţială care călătoreşte prin hiperspaţiu cu viteză superluminică.Icarus explodează, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) şi Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de război) sunt singurii supravieţuitori. O navetă de salvare îi duce pe o planetă pustie, unde găsesc o formă ciudată de viaţă ("fiinţele şoptitoare"), supusă unui experiment secret condamnabil, iniţiat de tatăl lui Lilac. Totul se schimbă după ce Lilac şi Tarver dezleagă misterul "fiinţelor şoptitoare" şi află că ar putea fi salvaţi. Dar nu vor mai fi niciodată aceiaşi tineri care au păşit cândva pe planeta pustie.
"O aventură palpitantă în spaţiul cosmic." -Kirkus Reviews

Recenzie: Nici nu stiu in ce gen sa incadrez aceasta carte, initial am pornit cu gandul ca

citesc o distopie, dar pe parcurs am desoperit si elemente SF, fantasy si YA, in orice caz, aceasta combinatie a fost una reusita, pentru ca nu s-a insistat prea mult pe un anumit gen si s-au impletit frumos unul cu altul.
Am terminat cartea acum cateva zile, dar aveam gandurile prea imprastiate pentru a le pune intr-o recenzie, asa ca here I am, incercand sa scriu ceva cat de cat coerent. 
Cititnd parerile altora despre carte am observat ca mai toata lumea s-a legat de cuplul Lilac si Tarver, asa ca eu o sa ma axez mai mult pe lumea distopica. Distopiile, in general, reprezinta genul meu favorit, asa ca tot ce-mi cade in mana si e distopie, citesc, dar pana acum nu am mai intalnit nicio lume viitoare care sa semene cu cea in care traiesc cei doi protagonisti. 
Lumea distopica
Autoarele ne teleporteaza intr-o lume in care este posibil sa calatoresti in spatiu de placere, o lume in care tot ce stim noi despre planete se anuleaza, pentru ca oamenii viitorului au despoperit o cale de a terraforma orice planeta si de a o face locuibila. "Cioburi de stele" se axeaza mai mult pe o singura planeta, necunscuta si diferita de tot ce mai vazusera protagonistii inainte. Aceasta planeta pare a fi in plin proces de terraformare si in acelasi timp nu e, un mister pluteste peste tot in aer si ii atrage de Lilac si Tarver tot mai adanc in aceasta lume.
Mi-a placut mult aceasta lume distopica, ba chiar mi-ar placea sa traiesc in una, cele doua autoare o cuntureaza atat de frumos si cu atata finete incat iti este imposibil sa nu fii coplesit de dorinta de a sti si tu cum e sa calatoriesti prin hipersatiu, cum e sa poti sa-ti creezi holografic orice loc din galaxie in care ai vrea sa te afli.
Personajul feminin
 Din primele pagini apucam sa o cunoastem pe Lilac prin ochii lui Tarver (am uitat sa mentionez ca avem doua perspective narative, una a lui Tarver si una a lui Lilac). Ea este una dintre cele mai bogate fete, insasi nava pe care se afla fiind a tatalui ei, cel mai influent om din galaxie. Initial am fost tentata sa trag concluzia gresita ca Lilac e o fata bogatana, fitioasa, cu multi prieteni falsi si fara caracter, dar am descoperit ca Lilac nu se incadreaza in acest mare cliseu al fetelor bogate, ci din contra, este incapatanata, sigura pe ea, misterioasa si cu o personalitate beton. 
Lilac este un personaj feminin de care m-am atasat imediat, pentru ca reprezinta exact genul de femeie ideala pentru mine, este intruchipare a puterii, a rezistentei, a principiilor, a finetei, a delicatetei, a tot ce trebuie sa reprezinte o femeie. Ba chiar, ajungi sa o indragesti mai mult, cand o vezi cum se schimba sub ochii tai, cum tot ce o inconjoara o impinge in prapastia renuntarii, dar ea ramane ferm pe pozitie si nu se pleaca in fata greutatilor. 
Personajul masculin
Tarver, Tarver, Tarver...nici nu stiu ce sa va spun despre el. Este un soldat curajos, fiind decorat de mai multe ori, nu-i plac petrecerile, dar ii place sa-si petreaca timpul cu camarazii sai... si as putea sa va spun astfel de lucruri marunte toata ziua, dar tot nu as cuprinde esentialul personalitatii lui. Tarver este complex si totodata simplu, te cucereste cu frumusetea si blandetea sufletului lui, cu incapatanarea si devotarea de care da dovada...te cucereste cu tot ce are. Tarver e genul de persoana pe care oricine isi doreste sa-l aiba prin preajma, e capabil sa se sacrifice pe sine pentru ceilalti, e loial si stie cand sa vorbeasca si ce sa spuna, e rafinat si ii plac lucrurile marunte, cum ar fi o seara intre prieteni in favoarea unei petreceri grandioase cu persoane necunoascute. 

"Cioburi de stele" e genul de carte care te tin in suspans si te trece prin toate momentele cruciale ale vietii prin intermediul celor doi protagonisti, veti avea parte de momente frumoase, de momente triste, tensionate, adorabile si amuzante. Aceasta carte va ofera totul in numai 500 de pagini. V-o recomand cu draga inima. 

Recenzie: Sa nu ma parasesti~Kazuo Ishiguro

Titlu: Sa nu ma parasesti
Autor: Kazuo Ishiguro
Editura: Polirom
Despre carte: Katie H. este educatoare. Slujba ei este aceea de a-i ajuta pe „copiii-clone“ sa creada ca, in institutia de la Hailsham, intre vizionarile de scene erotice din filme si joaca, intre colectiile de reviste sau carti si iazul cu rate, ei vor uita adevaratul si unicul motiv al existentei lor, acela de a dona organe. In scurta lor viata, care se intinde pret de un numar limitat de „donatii“, ei asteapta plini de speranta ziua cand vor avea parte de libertatea din spatele gardului de sirma ghimpata si cand vor inceta sa mai fie simple some, corpuri cultivate pentru piese de schimb.



Parerea mea: 
Aceasta carte este foarte, foarte aproape de perfectiune. Nu am citit-o dintr-o data, asa acum fac cu majoritatea cartilor care ma atrag, ci am citit-o treptat si asta nu e din cauza faptului  ca nu mi-a placut, ci din contra. "Sa nu ma parasesti" e genul de carte pe care nu o poti privi numai dintr-un singur unghi, e profunda si abordeaza un subiect delicat. 
Vazusem la un moment dat in una din recenziile facute acestei carti ca ar fi perfecta pentru un club de lectura si nu pot sa nu fiu de acord cu aceasta afirmatii. "Sa nu ma parasesti' iti starneste foarte multe ganduri contradictorii, de aceea am si avut nevoie de atat de mult timp pentru a o citi. Nu exista un capitol care sa nu iti lase macar un semn de intrebare si acest lucru mi-a placut foarte mult. 
Kazuo Ishiguro ne prezinta o viziune cu totul noua asupra lumii, ne prezinta un univers in care unii copii sunt crescuti numai pentru a dona organe, sustinand astfel viata altor oameni. Aceasta idee m-a intrigat deoarece este atat un lucru meschin, sa cresti copii pentru a-i ucide mai tarziu, cat si un lucru fascinant, ceva inovator. Cartea m-a tinut atenta si ma gandeam la ea chiar si atunci cand nu citeam. Printre randurile cartii veti descoperi si o poveste de dragoste care va v-a impresiona foarte mult. Pe langa faptul ca sunt destinati sa moara, ei, copiii-clona, cum li se mai spune, sunt destinati sa se priveasca si murind. E un lucru crud, inuman si revoltator, dar iti capteaza intr-atat de tare atentia incat nu vei mai putea lasa cartea din mana. 
V-o recomand cu mare drag si abia astept sa va aud opiniile despre ea! Lectura placuta!

Recenzie: Exercitii de echilibru~ Tudor Chirila

Titlu: Exercitii de echilibru

Autor: Tudor Chirila

Editura: Polirom

Despre carte:

Daca vreti sa-l cunoasteti mai bine pe Tudor Chirila, cititi-i textele adunate in volum. Veti descoperi un scriitor surprinzator, care se exprima cu aceeasi usurinta in proza sau in versuri si ale carui rinduri tradeaza o sensibilitate pe care putini i-o banuiesc. Tudor Chirila scrie dulce-amar despre dragoste, pasionat despre filme, teatru si carti, nostalgic despre oameni dragi disparuti, ironic despre locuitorii Romaniei de azi. Mesajul lui? Cel mai important e sa iubesti. Si sa fii liber.

Parerea mea:

E uimitor ce poate face Tudor. Va spun ca nu am mai citit niciodata o carte precum "Exercitii de echilibru", am fost purtata prin toate ungiurile frumoase sau urate ale vietii intr-un stil cu totul aparte. Cu cat citeam mai mult cu atat mi se concretiza in minte un singur gand: Nu poti face ce face Tudor. E un autor desavarsit, simte, observa, pune suflet si tot zbuciumul lui se revarsa peste noi, cititorii lui.
Citind aceasta carte mi-am dat seama ca poti cu adevarat sa cunosti/"aprofundezi" un om citindu-i cartile. Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca Tudor poate fi atat de...abstract...dupa fiecare capitol trebuia sa-mi ofer un moment de pauza, un moment in care sa las cuvintele lui sa ma invaluie si sa-mi ramana intiparite in minte. Autorul (ce ciudat mi se pare sa-i spun "autorul" suna atat de rece, iar prin intermediul acestei carti Tudor parca mi-a devenit prieten) isi exprima propria opinie intr-un mod original, care creeaza iluzia ca aceea este de fapt si parerea ta, uneori este, alteori nu pentru ca Tudor are acest mod cu totul aparte de a vedea lucrurile, nu cred ca mai exista o singura persoana pe aceasta lume care sa priveasca lucrurile prin aceeasi prisma prin care priveste el, mi se pare imposibil. 
Lucrul cu adevarat minunat este ca desi iti impune parca opinia nu face cu adevarat asta si te intreaba, te lasa sa gandesti, sa ajungi singur la o concluzie, care in mod inevitabil coincide cu a lui, dar asta nu pentru ca ne ghideaza pasii in acel sens in mod voit ci pentru ca opinia lui este atat de clara, atat de bine definita, incat nu poti gasi un singur argument care sa o distruga.  
Citind capitolele in ordinea lor cronologica iti poti da seama de schimbarile de stare ale lui, poti sa-ti dai seama ce zbucium interior intens are, cum pretuieste clipa si o traieste cu adevarat, cum pune suflet in orice. In unele capitole era dur cu sine, cu viata, cu oamenii care-l inconjoara, in altele ii iubea pe toti. in altele mai avea putin si urla la luna de durere, iar prin talentul sau desavarsit de scriitor te face sa simti acele lucruri ca si cum ar fi ale tale, nu ale lui, ca si cum ai citi jurnalul tau, nu pe al lui. E fantastic ce poate face acest om.
Va spun ca aceasta carte nu se citeste oricum, nu o iei cu tine in tren sau intr-o cafenea, nu o citesti in timp ce astepti sa vina metroul, ai nevoie de liniste pentru ca nu poti citi o poveste atat de profunda in galagie, sufletul tau trebuie sa inteleaga, Tudor vorbeste cu sufletul si mintea ta in cele mai profunde moduri, iar galagia zapaceste cuvintele si le duce intr-o alta directie, poate pe langa urechea ta, iar aceasta carte va fi doar una dintre multe altele, ceea ce nu poate fi adevarat. Sufletul tau trebuie sa vibreze, mintea ta trebuie sa absoarba totul, tu trebuie sa o citesti!
”Citiți. Citiți tot. Citiți tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultați doar pe profesori. Citiți orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. ”

Recenzie: Suflet pierdut ~ Silviu Urdea

Titlu: Suflet pierdut
Autor: Silviu Urdea
Editura: Herg Benet
Colectia: Imprint Karth, Roman.
Anul aparitiei: 2014
Descriere: 
Mihail, un tânăr care trăiește o intensă poveste de dragoste alături de Emma, primește într-o dimineață cea mai neagră veste posibilă: iubita lui a murit în urma unui tragic, dar ciudat accident de maşină. Din acel moment viaţa lui nu va mai fi niciodată la fel. Investigând, află că accidentul fusese precedat de o serie de dispariții misterioase, care par să aibă un numitor comun. Împreună cu cei mai buni doi prieteni ai săi și alături de inspectorul Constantin, Mihail încearcă în final să descopere identitatea celui care, într-un vehicul fantomă, a fost ultimul care a văzut-o pe Emma în viață…
Trailer:


Recenzie:
V-ati pus vreodata intrebarea "Cum ar fi sa pierdem tot ce ne defineste ca oameni?"? Eu una nu mi-am pus aceasta intrebare pana sa citesc "Suflet pierdut" si aceasta intrebare m-a macinat cateva zile intregi, dar raspunsul nu a vrut sa apara. Presupun ca aceasta este una din intrebarile a caror raspuns nu-l vom afla niciodata, de aceea mi se pare si minunat faptul ca Silviu a reusit sa scrie o carte in care sa incorporeze si acest subiect dificil. Cei dintre voi care mai scrieti sau compuneti presupun ca stiti cat de greu este sa vorbesti despre un subiect abstract, de aceea munca lui Silviu trebuie apreciata chiar si pentru acest unic fapt.
Trebuie sa recunosc faptul ca mi-am dorit foarte mult aceasta carte datorita soaptelor de prin jurul meu si a agitatiei de prin blogosfera in privinta acestei carti, dar in momentul in care am avut-o in mana mi-a fost greu sa ma apuc de ea, atat din cauza lipsei timpului cat si a fricii de a nu ramane dezamagita. Stiti cum e vorba din popor, dupa ce te-ai ars cu bors, sufli si-n smantana. Dar si cand mi-am luat inima-n dinti si am inceput-o, nu am mai putut sa o las din mana. "Suflet pierdut" e o combinatie intre mai multe genuri: horror, mister, politist si un pic mai estompat, de dragoste. Inceputul cartii pur si simplu m-a pus in priza, dupa primele pagini voiam mai mult, voiam sa stiu ce urma sa se intample si sincer, desi scrie si in descriere clar ca Emma a murit, eu am vrut sa cred ca nu, ma incapatanam sa cred ca Silviu Urdea vrea sa ne fraiereasca, dar nu a fost asa, iar acest lucru a adus o nota de realism cartii.
Citind aceasta carte am trecut prin 3 etape: in prima etapa mi-a placut cartea, mi s-a parut fascinanta, in a doua, mi s-a parut banala din cauza replicilor personajelor si a actiunii cumva prea bruste, apoi in a treia etapa mi-a placut din nou. Pe parcursul cartii se observa cum autorul evolueaza, scrie din ce in ce mai bine si mai captivant, acest lucru ma face sa cred ca o rescriere a acestei carti ar fi infinit mai buna, acest lucru nu inseamna ca originalul nu-mi place, dupa cum am spus cartea m-a captivat si mi s-a parut absolut geniala din punct de vedere al ideii.
Personajele cartii sunt destul de bine conturate, fara a se insista foarte mult asupra lor, desi in anumite locuri, in prima parte, par superficiale, lucru remediat totusi in partea a doua a cartii.
Evitand anumite aspecte care m-au deranjat, dar care sunt destul de usor de ignorat, cartea a fost una foarte buna si v-o recomand, de aceea prin iarna voi face un concurs si voi oferi aceasta carte drept premiu (daca sunt doritori).
In final ii multumesc lui Silviu Urdea pentru aceasta sansa si abia astept sa-i citesc urmatoarele creatii! Lectura placuta tuturor!

Recenzie: Agnes Grey de Anne Bronte

Titlu : Agnes Grey
Seria : /
Autor : Anne Bronte
Numar de pagiini : 215
Colectia "Surorile Bronte" de la Adevarul
Genuri : Dragoste, Fictiune istorica

Recenzie :

Am un rezumat de zece pagini la aceasta carte si totusi nu stiu cu ce anume sa incep. Trebuie sa incep prin a spune ca aceasta carte care este scurta, avand mai putin de 300 de pagini, mi-a luat mult sa o citesc, probabil pentru faptul ca actiunea este lenta. Dar acest lucru nu inseamna ca nu este o carte care merita sa fie citita deoarece autoarea are un stil frumos de a-si expune descrierile pe hartie.

"Sublima sarcina!
Sa-i pregatesti pe copii pentru viata!"

"Agnes Grey" spune povestea unei tinere care in vremea epocii victoriene isi dorea sa fie independenta, isi dorea sa isi ajute familia, dar avea si propriile sale principii, lucru care in vremea respectiva nu se cuvenea la o femeie. Acest mod de a se remarca nu provine din faptul ca isi doreste sa fie diferita fata de familia ei, precum se intampla in "Mandrie si prejudecata", ci chiar datorita bunei cresteri oferite de familia ei. Agnes provine dintr-o familie modesta in care lipsa banilor isi pune amprenta zi de zi. Aceasta se ofera sa ii ajute, implinindu-si in acelasi timp si visul de a fi guvernanta.

Dupa cateva cautari aceasta ajunge sa lucreze la o familie cu trei copii cu varste destul de mici. Ceea ce si-a inchipuit ea ca va fi usor se intampla sa devina greu deoarece respectivii copii, in ciuda varstelor fragede, nu o considera a fi o persoana demna de prezenta lor, acestia facandu-i viata un calvar pe perioada sederii sale la resedinta lor. Agnes realizeaza la scurt timp ca nu toti copii au primit o buna educatie precum ea, aceasta observand influenta negativa adusa copiilor chiar de catre proprii parinti si propriile rude.

Nu paraseste familia de buna voie deoarece doreste sa-si ajute parintii si sora, insa este concediata cu pretextul ca nu a putut sa-si invete elevii nimic, ba chiar acestia au stagnat pe perioada cat ea le-a fost guvernanta.

"Asadar, familia la care aveam sa merg va fi altfel, iar orice schimbare va fi in bine.Ostilitatea ma calise si experienta ma inteleptise, asa ca tanjeam sa-mi recapat demnitatea pierduta in ochii celor a caror opinie era, pentru mine, mai importanta decat parerea lumii intregi."

Ajunge sa lucreze la inca o familie dupa o perioada in care si-a cautat inca o data de lucru. Spre deosebire de copiii din prima familie, acestia au tratat-o mai cu seama, desi si aici era simtit faptul ca ea nu este decat o simpla guvernanta. La resedinta familiei Murray aceasta are la inceput grija de toti cei patru copii, desi ajunge sa ramana doar cu cele doua fete, cu putin mai mici chiar decat ea.Incercarile sale de a integra macar cateva din valorile sale tinerelor sunt fara folos, acestea nefiind interesate de o viata modesta precum a ei, luxul si o viata plina de stil fiind principiile lor.

Pe langa viata pe care o duce incercand sa-si lase putin amprenta pe elevele ei, romanul prezinta si povestea de dragoste dintre Agnes si Weston, noul ajutor al preotului din localitatea in care locuieste impreuna cu familia Murray. Acesta a fost descris de catre cele doua tinere ca fiind "un cap patrat, nesimtit si urat", lucru care nu o descurajeaza pe tanara guvernanta si incepe usor o relatie cu el.