Ken Follett mi-a atras atenţia acum ceva timp, când am văzut filmele "Stâlpii pământului"*ecranizări ale cărţilor* şi am rămas uimită, sunt grozave, fantastice, superbe, emoţionante şi tot ce vreţi voi sa fie.
"Căderea uriaşilor" mi-a atras în primul rând atenţia datorita autorului, apoi a frumoasei coperte şi apoi a descrierii. E absolut minunată din toate punctele de vedere şi chiar dacă am citit doar o mica bucăţică din ea sunt sigură că o să-mi placă până la final.
Pentru cele o suta de cuvinte o sa va las o poză pentru că e destul de greu sa transcriu ceva din această carte, ar trebui să o ţin cu o mână şi cu cealaltă să tastez şi nu e chiar ok ;))
- Eşti absolut fermecătoare, rosti el pe un ton scăzut, apoi o sărută din nou.
De aceasta data ea îl împinse la o parte.
- Înălţimea voastră, ce faceţi? spuse pe un ton şocat, în şoaptă.
- Nu ştiu
- Dar ce va trece prin minte?
- Nimic.
Ea îi privi vrăjită chipul sculptat. Ochii lui verzi o scrutau cu intensitate, de parca ar fi încercat să-i citească gândurile. Îşi dădu seama ca îl adoră. Deodată fu năpădită de entuziasm şi de dorinţa.
- Nu ma pot abţine, zise el.
Ea ofta fericită.
- Atunci sărută-mă din nou, îi spuse.
