Recenzie: Malad~Alexandru Voicescu

Titlu: Malad
Autor: Alexandru Voicescu
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2015
Nr. pagini: 224
Descriere:
În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveţia, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legătura dintre ei doi, devine implicat în acţiunile unui grup de artişti underground dintr-o reţeacosmopolită, grup care duce la extrem învăţăturile mentorului lor. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viaţa normală şi aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le ştia despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.
În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, ştiinţa cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenţa obiectivă se dovedeşte doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc şi mai improbabil de conştientizat, unde moartea şi decadenţa sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă.


Recenzie: Incep aceasta recenzie prin a spune ca Malad este mai mult decat pare a fi la prima vedere, la prima citire a descrierii sau la lecturarea primelor pagini. Am inceput aceasta carte cu gandul preconceput ca este doar un simplu thriller, dar Malad nu e nici pe departe simpla.  Dupa ce am meditat putin asupra cartii am ajuns la concluzia ca autorul ilustreaza de fapt un drum spre sine, spre cele mai ascunse colturi ale fiintei umane, tema destul de greu de abordat, avand in vedere faptul ca nimeni nu poate sti ce se gaseste la capatul drumului. Pe parcursul cartii am reusit cumva sa ma confund in anumite momente cu personajul principal si nu stiu daca e neaparat din cauza faptului ca la un anumit nivel ma aseman cu el, ci datorita modului in care autorul cntureaza lumea din jurul lui si cum contureaza sentimentele, incat te simti ca si cum ar fi ale tale si ai sti lumea lui Andrei de parca ai fi trecut chiar tu prin ea, lucru are m-a surprins intr-un mod foarte placut pentru ca pana acum nu am reusit sa empatizez la acest nivel cu niciun protagonist de gen masculin.
Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la o astfel de profunzime din partea acestei carti, dar Alexandru Voicescu ne introduce incet si sigur in miezul problemei, astfel ajungi surprins la jumatatea cartii, fara sa stii nimic, dar cu o multime de intrebari.
Ce am observat pe parcursul cartii a fost ca autorul a creat o adevarata arta prin insusi modul in care este scrisa Malad, Alexandru Voicescu stie cu exactitate cand sa incetineasca si sa ne induca o stare de calm si de liniste interioara si cand sa accelereze actiunea si sa ne scoata brusc din starea noastra, creandu-ne in schimb una tumultuasa, care  sa se muleze perfect pe starile si trairile protagonistului. Cred ca aceasta arta se datoreaza si experientei indelungate de editor pentru ca nu se resimt pe parcursul romanului acele stangacii pe care le intalnesc adesea in romanele de debut.
As putea sa va spun mai multe despre Malad, dar nu poti intra cu adevarat in esenta acestei carti fara sa dai spoilere. Dupa cum spuneam, eu am perceput aceasta carte ca un drum spre sine, o retrospectiva, dar pentru fiecare din voi poate insemna altceva. Eu va recomand insistent sa cititi aceasta carte (pe care o puteti castiga si la concursul organizat de acest blog) si va doresc o lectura placuta!

Citate(in ordine aleatorie):
"Am fost Helena și Maria Magdalena și Beatrice și Juliette și Kamala, o femeie părăsită de propria identitate, dar trăind viețile a o mie de alte femei de dinaintea ei."

"Totul s-a rotit în jurul meu, înghițindu-mă. Eram acum piatra care suporta în soliditatea ei greutatea turnului, eram tencuiala lăsată dinadins scorojită de către restauratori, eram suportul de metal rece al portativului, eram chiar și Du Pont, văzând prin ochii lui perplecși dispariția mea subită. Eram înăuntrul lucrurilor, cu o mie de senzori activați în fiecare fibră a corpului meu, simțind toată arhitectura castelului, trecând mai departe, în miezul orașului, în miezul suburbiilor ce înconjoară orașul, în miezul câmpurilor care mărginesc șoselele nordului, în miezul fiecărei longitudini și latitudini, ca o hartă Bing întinsă la infinit, și pe plus, și pe minus."

"Uităm ușor, pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care ne dor foarte tare și care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăți. Care altfel ne-ar distruge într-o clipă, fără să fim pregătiți. De aceea îmi place mie să dorm. În somn poți să te recompui pe tine, cel spart, dar fără să te deranjeze când te trezești și ai uitat ce ai făcut din tine."

"Era un desen improbabil de executat, însă rezultatul nu avea nimic kitschos, nelalocul lui, ci armonios, cursiv."

Din aceeasi categorie: Ultimul avanpost de Lavinia Calina