Recenzie: Lola și băiatul de treabă din vecini~ Stephanie Perkins

Titlu: Lola si baiatul de treaba din vecini
Autor: Stephanie Perkins
Traducator: Cristina Jinga 
Editura: Epica
Numar de pagini: 320
Descriere: Lola Nolan nu crede în modă… crede în deghizări.
Cu cât mai scumpă costumaţia — mai strălucitoare, mai absurdă, mai neobişnuită — cu atât mai bine. Dar chiar dacă stilul Lolei este scandalos, ea e o fiică ascultătoare şi-o prietenă cu planuri mari de viitor. Totul e aproape perfect (inclusiv iubitul ei rocker sexy), până în clipa în care spaima vieţii ei devine realitate: gemenii Bell, Calliope şi Cricket, se întorc în cartier. Când Cricket — inventator talentat — păşeşte din umbra surorii lui gemene şi revine în viaţa Lolei, ea trebuie în sfârşit să facă pace cu sentimentele-i de o viaţă pentru vecinul de alături.

„O să vă îndrăgostiți de Lola și băiatul de treabă din vecini. O să vă îndrăgostiți nebunește! Fiecare pagină e scânteietoare!”— SARAH MLYNOWVSKI,

Recenzie:
Daca ati citit aceasta carte si aveti numai ganduri bune in legatura cu ea atunci va recomand sa sariti peste aceasta recenzie.

Cat am citit Lola si baiatul de treaba din vecini nu m-am putut abtine sa nu o compar cu Anna si sarutul frantuzesc.  Cartile au fost similare si in acelasi timp diferite, iar diferentele au adus un minus cartii, dar cred ca acelasi lucru l-au cauzat si asemanarile pentru ca din cauza lor ma tot intorceam la Anna in loc sa ma concentrez asupra Lolei. 
Nu am nimic cu Lola, ba chiar mi s-a parut o tipa foarte tare care isi sustine parerea si nu se lasa intimidata de cei din jur, se imbraca in haine cu totul neobisnuite si se deghizeaza in fiecare zi. Niciodata nu poarta acelasi costum de doua ori.  Dar mi s-a parut mult prea imatura, mult, mult prea imatura si indecisa.
La inceput ne spune ca il uraste pe Cricket si vrea sa dispara, dar acest gand pare sa-i iasa imediat din minte in secunda in care incep sa vorbeasca (lucru care se intampla chiar din prima zi in care el s-a intors) si desi ea tot spune ca are un iubit de fiecare data cand il mentioneaza se gandeste la Cricket si absolut tot ce face are legatura cu el intr-un fel sau altul desi el in majoritatea timpului  nici nu era prezent fizic.  
Am avut dificultati in a mi-l imagina pe Cricket pentru ca Lola la inceput spune ca are picioarele astea super lungi si e mai inalt decat toti baietii pe care-i cunoastea si are parul asta care sta mereu numai in sus si arate ca un fizician nebun (sau ceva de genul, nu-mi amintesc exact), dar pe de alta parte spune ca arata super bine si e greu sa-ti iei ochii de la el. Poate doar eu am problema asta, dar pur si simplu nu mi se pare ca aceste doua descrieri se potrivesc. 
Cricket mi-a fost destul de simpatic, dar e foarte posibil ca aceasta simpatie sa fie provocata de mila pe care o aveam fata de el pentru ca aproximativ din primul moment din care s-au reintalnit el efectiv implora pentru iubirea ei si chiar daca ea avea un iubit el a continuat sa fie langa ea si sa se comporte ca un prieten. Nu am inteles atractia asta dintre ei, vreau sa spun ca am priceput partea in care a fost ceva intre ei in trecut, dar in carte nu este prezentat niciun semn de afectiune (de fapt sunt unele foarte mici pe care poti sa treci extrem de usor). Si aici chiar nu ma pot abtine si trebuie sa fac o comparatie intre ei si Anna cu St Clair. Anna si St Clair au fost prieteni la inceput si autoarea ne-a aratat treptat cum evolueaza relatia lor, cum micile gesturi dintre ei pot insemna mai mult decat parea si m-am atasat chiar eu de cei doi, dar Lola si Cricket? Neah. Nimic.
Nu ma pot hotari daca cei DOI tati ai Lolei au fost un plus sau un minus pentru carte, dar as merge pentru plus. Eu una nu am nimic impotriva gaylor asa ca tatii Lolei au fost total ok pentru mine si mi-a placut cum efectiv il omorau din priviri pe iubitul Lolei, fiind cam prea protectivi, dar nu acesta e rolul parintilor?
Si am ajuns la partea mea preferata: Max. Mi-am dat seama din primele pagini ca Max e personajul de care nu ar trebui sa-mi placa, dar mi-a placut de el, ba chiar e foarte posibil sa fie singurul personaj de care mi-a placut din intreaga carte. E genul de tip care face parte dintr-o trupa si arata oh-men-hot-damn si e cu cativa ani (5 mai exact) mai mare ca Lola, dar are charisma asta si modul cum se comporta cu ea si cum ii suporta parintii care-l ataca constant si singurul lucru la care m-am putut gandi a fost ca Max chiar e un tip dragut. 

Lola l-a mintit la prima intalnire (despre un lucru pe care nu am de gand sa-l dezvalui)  iar el cand a descoperit nu a mai avut atat de multa incredere in ea, dar mi se pare si normal. Iar Lola, dupa aparitia lui Cricket a inceput sa-l minta aproape in continuu.
La sfarsit Max se transforma intr-o persona rea, furioasa si ranchiunoasa, dar parca sentimentele astea nu erau la locul lor, parca nu se potriveu cu Max, asa ca am continuat sa-l plac.
Mai este un lucru care nu mi-a placut la aceasta carte (da, inca unul) acela este faptul ca toata lumea avea cate un talent, absolut toata lumea. Lola- putea sa creeze orice rochie dementiala doar din cateva bucati de material. Cricket- se pricepea la fizica si in a construi chestii ciudate. Calliope, sora lui Cricket- e de o frumusete extraordinara si era una dintre cele mai bune patinatoare. Andy, unul dintre tatii Lolei- gatea prajituri extraordinar de bune.  Norah, mama Lolei- putea sa-ti ghiceasca in ceasca de ceai (what?). Max- canta. Lindsey, prietena Lolei- avea talentul asta ciudat de detectiv, dar tot talent e.