Recenzie : Allegiant de Veronica Roth

Titlu : Allegiant
Seria : Divergent
Autor : Veronica Roth
Numar de pagiini : 544
Editura : Harper Collins Children's Book's
Genuri : Young Adult, Distopie
Tip coperta : -
Obtinuta : Cumparata

Inainte de a-mi incepe recenzia, tin sa anunt ca aceasta va contine si spoilere (atat din primele carti cat si din aceasta). Astfel, voi avea un buton care va ascunde recenzia cu spoilere (din Allegiant), insa cele din primele doua carti nu stiu cat de mult le pot evita. Mai trebuie sa spun ca s-ar putea sa nu fie cea mai buna recenziea mea, pentru ca nici macar nu stiu de unde sa incep.

Recenzia :

Dupa ce filmarea pentru care Tris a fost nevoita sa se lupte si sa minta, a fost difuzata, intrebarile au inceput sa se inmulteasca. Cine este persoana aceea si ce legatura ar putea avea cu Tris? Raspunsul la aceste intrebari este menit sa apara mai tarziu, pentru ca guvernarea factiunilor a luat sfarsit iar Evelyn este acum la conducere, lucrurile nu incep deloc sa se imbunatateasca. Cat de usor i-ar putea fi unei comunitati sa isi schimbe sistemul de guvernare dupa ce generatii intregi acestia au fost obisnuiti sa comunice numai cu oamenii asemenea lor.
Intre toate aceste schimbari, Evelyn incepe sa reaminteasca oamenilor de Jeanine, si astfel se creeaza grupul Allegiantilor, grupul care doreste sa revina la factiuni. Din acest grup fac parte si Tris, Tobias, Christina, Peter, Uriah si Zeke. Iar acest grup urmeaza sa plece in afara orasului pentru a afla cum este cu adevarat viata dupa barierele orasului, asta daca exista cu adevarat viata acolo.
Insa descoperirea nu aduce intotdeauna numai lucruri bune, asa cum nici adevarul nu prevesteste furtuna de sentimente coplesitoare. Grupul acesta urmeaza sa afle ca motivele pentru care au fost aruncati in Chicago si lasati acolo sa traiasca in modul in care au facut-o a fost cu totul altul fata de cel explicat in filmul pus. Si vestile sunt cu atat mai coplesitoare cu cat increderea acordata este pusa la incercare.

Parerea mea :

Incep cu inceputul. De fapt, finalul. Acel final nu poate fi posibil. M-a omorat! Nu credeam ca pana la urma asa se va intampla. Bine, mint. Credeam, doar ca speram ca poate totusi, totusi, voi avea o sansa sa nu mi se franga inima in halul acesta. Cartea asta ma omoara in cel mai ingrozitor mod. Nu doar pentru ca este ultima carte din una din trilogiile mele preferate, ci si pentru modul in care s-a sfarsit.
Majoritatea actiunii este amplasata in afara orasului, unde micul grup afla adevaratele motive pentru care familiile lor, generatiile dinaintea lor au fost puse sa locuiasca in Chicago. Aflam ca a fi Divergent nu este de fapt un lucru rau. A fi Divergent este de fapt un lucru bun, pentru ca asta insemana ca genele lor sunt pure, si nu afectate. Nu voi intra in multe amanunte pe baza acestui subiect, cel putin nu aici unde am spus ca voi incerca sa nu dezvalui foarte multe spoilere.

“She taught me all about real sacrifice. That it should be done from love... That it should be done from necessity, not without exhausting all other options. That it should be done for people who need your strength because they don't have enough of their own.”

Tris afla despre mama ei, despre cine era ea de fapt si cum a ajuns aceasta sa locuiasca impreuna cu tatal ei in Abgenatie.

“We are not people who touch each other carelessly; every point of contact between us feels important, a rush of energy and relief.”

“I think you're still the only person sharp enough to sharpen someone like me.”

Ce pot spune ca mi-a mai placut au fost momentele dintre Tris si Tobias, care mi s-au parut mai putine fata de cele din Insurgent, ceea ce m-a intristat, tinand cont ca *cough* sfarsitul *cough*. Mi-a placut ca relatia lor nu este una care o gasesti in aproape toate cartile. Mi-a placut ca Tris isi spune punctul de vedere atunci cand apare acea scurte gelozie, despre care nu voi vorbi.
Ceea ce nu mi-a placut a fost faptul ca cele doua perspective semanau perfect. Uitam intotdeauna ca un capitol este din perspectiva lui Tobias, si altul din perspectiva lui Tris. Inteleg perfect de ce a trebuit scrisa din doua perspective, insa modul in care au fost scrise nu a diferentiat capitolele, si uneori uitam al cui capitol este.

“I didn't know that idiocy caused people to just start spontaneously bleeding from the nose.”

Au fost si foarte multe momente amuzante, multe replici intre personaje care mai detensionau momentele.

SPOILERE.

Ideea cu Genele Pure si Genele Afectate mi s-a parut o idee buna. Adica trebuia sa existe un motiv pentru care oamenii sunt atat de diferiti, si faptul ca in urma cu mai bine de opt generatii a existat un Razboi al Puritatii (asa cred ca s-ar traduce) care pana la urma a fost cauzat tot de cei cu Genele Pure, m-a facut sa inteleg ca actiunea este amplasata cu mai mult de vreo 60 de ani in viitor.

“I suppose a fire that burns that bright is not meant to last.”

Au murit atat de multe persoane in cartea asta, de unele mi-a parut rau, asa cum au fost Tris si Uriah, iar de altele nici nu m-a interesat. Faptul ca ei doi au murit mi-a stricat toata viziunea asupra cartii. Inainte de a citi Allegiant eram sigura ca imi voi dori la un moment dat sa recitesc trilogia, insa acum nu mai sunt sigura. Pentru ca desi imi dau seama ca moartea lui Tris a fost un final bun pentru carte, tot este dureros sa afli ca personajul tau preferat, unul dintre putinele personaje care sunt cu adevarat puternice si care nu stau si isi plang de mila non-stop.

“Sometimes I still forget to look for the gentler parts of her. For so long all I saw was the strength, standing out like the wiry muscles in her arms or the black ink marking her collarbone with flight.”

Intotdeauna mi-a placut la Tris faptul ca este un personaj puternic, care s-ar sacrifica pentru persoanele iubite, asa cum a facut pentru Caleb. Si intotdeauna mi-a placut ca desi incerca sa para puternica, aceasta avea momentele ei grele, asa cum are orice persoana, dar care incearca sa le ascunda.

“I fell in love with him. But I don't just stay with him by default as if there's no one else available to me. I stay with him because I choose to, every day that I wake up, every day that we fight or lie to each other or disappoint each other. I choose him over and over again, and he chooses me.”

Relatia lor pare atat de reala. Nu este genul care te duce cu gandul la fericiti pana la adanci batraneti. Fiecare are un orogliu, si fiecare este in stare de orice. Nu este genul de dragoste oarba, asa cum am gasit intotdeauna in carti. Relatia lor este una, cred ca pot spune normala, tinand cont circumstantele date, si Veronica Roth a stiut cum sa incruce apele, cum sa arate ca intr-o relatie nu intotdeauna cei doi stau fericiti si canta catnece de dragoste si alte chestii de genul.

“My parents did love each other. Enough to forsake plans and factions. Enough to defy “faction before blood.” Blood before faction--no, love before faction, always."

Mama lui Tris, mama lui Tris! Mi-a placut atat de mult sa aflu trecutul ei. Am ramas uimita atunci cand am aflat ca de fapt ea nu era din Chicago, ci dintr-un alt oras. Si am ramas si mai uimita cand am aflat in ce familie a trait, prin ce a trecut. Pe parcursul locrurilor pe care le aflam despre ea, gandeam la fel ca si Tris. Oare parintii ei au tinunt unul la altul, sau nu?

“Caleb," I say, "I love you."
His eyes gleam with tear as he says, "I love you, too, Beatrice.”

Ma bucur atat de mult ca Tris l-a iertat pe Caleb, insa inca sunt trista ca aceasta a murit in locul lui.

Si in ultimul rand ma bucur ca Tobias s-a impacat cu mama lui. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca Evelyn l-a ales pe Tobias in locul conducerii orasului. Macar de atat sa aibe si el parte.

Punctaj :

5/5