Dupa primirea vestii nu am stiut daca sa ma bucur sau nu. De ce? Pentru ca finalul primei carti a fost genial, perfect, minunat, exact asa cum trebuie sa fie si o continuare parca nu-si avea locul, dar totusi David Levithan+continuare+A+Zi dupa zi=happines. In orice caz, aceasta continuare nu e chiar o continuare, ci e de fapt rescrierea povestii, numai ca din perspectiva lui Rhiannon.
Pentru cei care nu ati avut ocazia sa lecturati cartea aceasta veste vi s-ar putea parea cam meh, dar repovestirea din perspectiva ei ar putea fi foarte foarte interesanta pentru ca situatia din Zi dupa zi e foarte complicata si ciudata si deloc normala (aflati cate ceva din recenzie).
 |
Every day is the same for Rhiannon. She has accepted her life, convinced herself that she deserves her distant, temperamental boyfriend, Justin, even established guidelines by which to live: Don’t be too needy. Avoid upsetting him. Never get your hopes up.
Until the morning everything changes. Justin seems to see her, to want to be with her for the first time, and they share a perfect day—a perfect day Justin doesn’t remember the next morning. Confused, depressed, and desperate for another day as great as that one, Rhiannon starts questioning everything. Then, one day, a stranger tells her that the Justin she spent that day with, the one who made her feel like a real person . . . wasn’t Justin at all.
Prima dată chiar am crezut că e o continuare şi mă bucur să aflu că nu e aşa, pentru că finalul a fost aproape perfect, iar o continuare ar fi stricat întreaga poveste. Deşi nu obişnuiesc să citesc aceeaşi carte de două ori, din două perspective diferite, un roman care să prezinte viziunea lui Rhiannon sună mai mult decât captivant.
RăspundețiȘtergereAtât de multe cărţi interesante de citit...Entuziasmul tău e molipsitor.
RăspundețiȘtergere