“O naraţiune şlefuită cu verva, umorul, inteligenţa şi pătrunderea psihologică tipice pentru Atwood” – Salman Rushdie
Miniona Tony Fremont, inteligentă şi ciudată, cu talentul de a rosti cuvintele de-a-ndăratelea ─ de fapt, ea este Ynot Tnomerf, o stângace care în copilărie a fost obligată să folosească mâna dreaptă, şi de aici sentimentul ei că se află de cealaltă parte a oglinzii ─, predă la facultate istoria militară, un subiect masculin prin excelenţă şi plin de agresivitate.
Charis este o hippy vegetariană cu un suflet pur, pasionată de cristale, cândva purtând numele de Karen, care a rămas un eu ascuns, rănit şi plin de amărăciune… şi poate ceva mai violent.
Roz, bogată, şic şi zgomotoasă, dar naivă şi nesigură, are propria ei companie şi conduce un Rolls.
Aparent, cele trei nu au nimic în comun – şi totuşi, ceva le leagă: Zenia, o femme fatale cu origini străine, charismatică, lacomă şi manipulatoare, cu care au fost colege la universitate şi care, în perioade diferite, a intrat în viaţa lor, aplicând asupra lor, rând pe rând, schemele ei malefice. Le-a câştigat simpatia, le-a trădat încrederea şi le-a exploatat slăbiciunile, iar rezultatul constant au fost pierderi financiare, distrugerea relaţiilor cu bărbaţii din viaţa celor trei, pierderea încrederii de sine, sentimentul trădării. Înainte de a le seduce bărbaţii, ea le-a sedus mental pe cele trei, adaptându-şi poveştile trecutului şi nevoilor emoţionale ale fiecăreia, şi mimând vulnerabilitatea. Doar mai târziu şi-a afirmat Zenia lipsa de empatie: „Asta nu e cea mai utilă parte a trupului”, declară ea la un moment dat, referindu-se la inimă.
Acum însă Zenia este moartă, făcută bucăţele într-o explozie în Beirut, şi cele trei prietene se simt în siguranţă, simt că îşi pot vedea liniştite de viaţă. Sau cel puţin aşa cred ele… până în ziua când o Zenia încă seducătoare îşi face apariţia în restaurantul unde îşi iau împreună prânzul.
Romanul lui Margaret Atwood este un basm contemporan, scris cu maliţiozitate; o lectură captivantă, plină de vervă, inteligenţă şi pătrundere, o deconstrucţie a legăturilor care există între femei – iubire, gelozie, furie, dispreţ, răzbunare, prietenie; o sondare a profunzimilor răului, făcută cu o notă de umor. Cât despre personajul care dă titlul cărţii, o aluzie feminizată la povestea fraţilor Grimm ─, ea este clasica „cealaltă femeie”, răspunsul la fanteziile bărbaţilor şi temerile femeilor, malefică într-un fel misterios şi atemporal, şi totuşi atât de maleabilă în multele ei faţete, încât devine aproape mitică. Atwood creează un monstru perfect credibil ─ căci fiecare dintre noi a cunoscut, cândva, o Zenia.
„Merită toate superlativele de la hilar la înţelept. Un adevărat tur de forţă, spiritual şi original, plin de suspans şi inteligenţă.” – Booklist
„Nimeni nu cartografiază psihicul femeii aşa cum o face Margaret Atwood…” – Newsweek
„Studiul lui Atwood asupra impulsurilor care fac din viaţă un chin debordează de imaginaţie, ingeniozitate şi inteligenţă.” – Peter Kemp
„Amuzant, profund, emoţionant… Intriga lui Atwood e măiastră, iar umorul ei e tăios, sexy şi aspru.” – Washington Post
Cartea are 640 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este cartonată şi preţul de listă 54,90 lei. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.
Hm! Îmi place mult, mult cum sună!
RăspundețiȘtergereSper să fac şi eu rost de ea cândva :).
640 de pagini? Singurele cărţi pe care le-am citit cu atâtea pagini au fost Eragon şi Harry Potter, dar nu mă deranjează ca nişte cărţi să fie mai groase:)
RăspundețiȘtergerePar destul de amuzantă după descriere..ceva în genul romanelor Chic.
Scuze că nu ţi-am răspuns mai devreme la întrebarea de pe blogul meu. Mi-a ajuns cartea a doua zi de când am pus-o la poştă :)) E perfectă, doar că nu ştiu când apuc să o citesc (nici acum nu am terminat The almond tree). Sper că ţi-a ajuns şi ţie cartea :D
Spor la citit!