vineri, 14 iunie 2013

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND BĂRBATUL DIN VIS DEVINE REALITATE?

CREATURA de Nely Cab

Sunt, în acelaşi timp, şi mai mult, dar şi mai puţin decât o fiinţă umană. Sunt, prin cine ştie ce întâmplare miraculoasă, încă în viaţă. Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea vieţii mele trecute şi povestea renaşterii mele…

Isis Martin, o fată de şaptesprezece ani dintr-un orăşel obscur din sudul Texasului, începe să sufere de tulburări de somn, după ce o siluetă neagră înaripată îi tulbură visele, hărţuind-o. Nu trece mult până când Isis se hotărăşte să-şi înfrunte frica, descoperind cu surprindere identitatea celui care se ascunde în spatele vietăţii amenințătoare cu chip uman. Şirul descoperirilor nu se opreşte însă aici…

Când Isis îi cere necunoscutului să demonstreze că nu este o plăsmuire a imaginației ei, acesta acceptă provocarea cu bucurie. Astfel, frumoasa adolescentă ajunge să îi cunoască pe membrii unei familii din spiţa divină a acelora de mult uitați de omenire.

Romantismul, senzualitatea explozivă, pericolul şi întâmplările dincolo de puterea de înţelegere a muritorilor o însoţesc pe Isis pe drumul ei spre o iubire nepermisă, de natură să schimbe legile pământeşti. În mod sigur, această extraordinară călătorie îi va captiva şi încânta pe iubitorii poveştilor de dragoste. Iar povestea se află de-abia la început…


Nely Cab locuieşte în sudul Texasului, împreună cu soțul şi fiul ei. Pe lângă scris, lui Nely îi place să deseneze şi să picteze. Ilustrația cu copacul de pe coperta acestei cărți este una dintre lucrările ei.

Creatura este primul roman dintr-o serie semnată Nely Cab. Pentru mai multe informaţii despre autoare accesaţi: www.nelycab.com

Puteţi vizualiza aici trailerul cărţii http://www.youtube.com/watch?v=4UvzCRr_vlA

Cartea are 448 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 39,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

Un comentariu:

  1. Buna,
    Ajutati o studenta cu licenta. Daca aveti varsta intre 16 ani - 27 ani si dorinta de a face un bine, va rog din suflet sa imi ajutati fiica sa-si poata sustine licenta in psihologie prin completarea unui chestionar. Nu aveti de trecut numele sau nr. de telefon.
    Daca nu va incadrati la varsta si doriti sa ma ajutati, preluati articolul pe blogul dvs. de pe blogul meu Coltisor de Rai
    Pentru ambele variante, ca recunostinta link-ul de blog al dvs. va fi afisat in acest blog timp de 3 luni.
    La finalul chestionarului exista un buton cu Trimite, cand se apasa pe el se inregistreaza rezultatele.
    Chestionar de completat
    Va multumesc din suflet pentru timpul acordat, bunavointa si ajutor!
    Vilhelm

    RăspundețiȘtergere

Suntem nerabdatoare sa va citim parerile! :)